Poemul îmbină ingenios observația cu aluzia. Ierbarul nu este decît o încercare mai mult sau mai puțin reușită de conservare a florei. Isprava pojghiței de gheață care îmbracă în transparență strălucitoare măceșele dă însă de rușine procedeele rudimentare ale păstrării prin uscare. Exponatele sînt păstrate și expuse fără a fi alterate la fața locului, într-un muzeu în natură. Proiectul ierbarului n-ar fi complet fără acest ultim procedeu oferit de inventivitatea naturii. (Corneliu Traian Atanasiu)
***
Unui haiku bun îi stă bine să nu tînjească după un sens
stabil și irevocabil, împotmolindu-se-n smîrcul beției de cuvinte. Chiar dacă
sintagma ierbarul complet pare un
text limpede, împlinit, suficient sieși, completitudinea lui este doar
aparentă. Așa complet cum pare a fi, ierbarul are valențe nesatisfăcute și, din
nevoia de context, este gata să derapeze
spre sensuri figurate și spre un joc aluziv cu partea a doua a poemului dacă și
aceasta îi va oferi pretexte.
Și ea îi dă
într-adevăr replica. Măceșele roșii, acum
în toamna tîrzie sau în iarna abia începută, sînt învelite în straturi de gheață, aidoma plantelor culese și puse la uscat de-a
lungul anului între foi de sugativă. Iată că și natura se joacă iscusit de-a
ierbarul: colecționează și conservă, cu proceduri și mai ingenioase, fără să le
altereze culoarea vitală, fructe de pădure. Proiectul individual al unui ierbar oarecare este preluat și continuat
la scară universală de natura însăși.
Ierbarul nu-și oprește însă derapajul. Complet fiind, simbolizează încheierea
unui ciclu, a anotimpurilor cînd natura vegetală prolifera nestingherită și, de
ce nu, a vieții unui om. Cu această ultimă completare, care le cam surclasează
pe cele anterioare, el poate sugera lesne o colecție de evenimente, de fapte
ale unei vieți sustrase cumva pierderii definitive – medalioane roșii în
pojghiță de gheață, vitalitate congelată pios.
(Corneliu Traian Atanasiu)
